Cum ar fi dacă ai reuşi să păstrezi în inima ta o iubire atât de mare încât să nu mai poţi simţi niciodată suferinţa? Chiar dacă în jurul tău nimeni nu ar mai avea niciun pic de speranţă…!
Cum ar fi dacă ai putea crede într-o iubire atât de mare încât tot ce considerai măreţ şi important până atunci să-ţi devină deodată tern şi lipsit de importanţă? Să devină ceva insignifiant care nu mai merită nici cea mai mică atenţie…
Cum ar fi dacă ai purta acea iubire în permanenţă în suflet ca pe o fiinţă vie care te ajută să înţelegi că nici în cele mai grele momente ale tale nu vei avea ghinionul să percepi singurătatea?
Cum ar fi dacă ai reuşi să vezi iubirea ca pe o stare de conştiinţă şi nu ca pe un bileţel pe care ai scris numărul de telefon al unei femei frumoase? Un bilet pe care te grăbeşti să-l îndeşi în buzunarul jeans-ilor rupţi de trendurile modei? Un număr de telefon de care vei uita curând, căci o altă femeie cel puţin la fel de frumoasă te va face să uiţi în care buzunar ai ascuns acea bucată de hârtie…
Cum ar fi dacă ai reuşi să vezi că lumea are capacitatea de a se vindeca singură de tot ce este grotesc şi urât, cu toate că eşti înconjurat zilnic de violenţă, de minciună, de invidie şi de răutate?
Cum ar fi dacă ai putea să te vezi măcar o singură dată perfect şi desăvârşit, aşa cum eşti de fapt? Să ştii că nu-ţi lipseşte nimic şi nu ai nevoie de nimic începând de mâine, căci ai acum totul. Te ai pe tine…!
Cum ar fi dacă ai vedea întregul mister al creaţiei şi toate aţele care ne leagă strâns unii de alţii, dar nu pentru a ne face rău ci pentru a ne conduce către evoluţie. Către cunoaştere…
Cum ar fi dacă într-o bună zi, obosit de atâta zbucium şi neîmplinire, ţi-ai aduce aminte că o femeie frumoasă ţi-a lăsat pe un bilet un număr de telefon pe care l-ai îndesat într-unul din buzunarele jeans-ilor tăi sfârtecaţi de modă şi de dorinţa ta de a ieşi cât mai mult în evidenţă în această mulţime de oameni identici?
Cum ar fi dacă ai încerca să o suni şi să-i spui ceea ce crezi cu adevărat? Că-n momentul în care ai privit-o, frumuseţea ei…
Frumuseţea ei te-a făcut să vezi eternitatea. Oh, Doamne! Ce stare…! O infinitate care s-a grăbit să încapă într-o singură clipă. Şi a reuşit!
Cum ar fi să-i spui că, deşi eşti conştient că mai sunt şi alte chipuri frumoase, tu ţi-ai dori să retrăieşti acel moment în permanenţă…
Momentul în care v-aţi privit!
A.
As vrea sa deschizi un topic in care sa le explici femeilor ca fericirea lor nu este la barbatul care inca nu a sosit la ele ca sa le-o aduca. Ca mai intai de a fi femei sau barbati , suntem fiinte intregi si sigur ca trebuie sa interactionm cu celalalt sex, dar cu intentia de a aduce darul fiintei noastre in relatie si nu de a cersi totul de la celalalt ! Adica , o constinta de sine echilibrata si fericirea noastra nu sunt sarcina exclusiva a celuilalt, ci fiecare trebuie sa vina cu ele in relatie ! Daca interactiunea este sincera , onesta plina de bunavointa si interes real pentru celalalt , toate acestea vor genera fericirea mult cautata de toata lumea. Trebuie ca ambii parteneri sa stie sa daruiasca , nu sa astepte doar sa primeasca, pe principiul egoist ,,eu merit”. Iar in momentele de cadere si suferinta trebuie sa ne sprijinim reciproc. Aproape toti avem tipare vechi despre relatii , care astazi , in era dezvoltarii personale( in care inteligenta emotionala a devenit un concept acceptat si chiar solicitat de social), nu se mai potrivesc , asa ca toata lumea ar trebui sa devina constienta si sa faca deosebirea intre miturile cu printese care asteapta sa fie salvate de printi si cavaleri ! Mai ales in aceste timpuri in care printii sunt atat de putini ! Iar printesele au invatat ca pot sa se supere si sa plece acasa , ceea ce pe vremuri nu se putea intampla !
Sunt prea mulți de „daca”.Hai sa trăim în prezent!