Uneori toamna ne face să ne simțim mai goi. Avem impresia că am pierdut ceva odată cu trecerea verii. Unii chiar au pierdut… Câteva lacrimi sau poate șansa de a cunoaşte un suflet care i-ar putea face să uite gustul amar al singurătății. Sau mai bine zis avem impresia că am uitat ceva. Poate să…
Participa la discutiiCategorie: despre iubire
Bărbatul și femeia ar trebui să fie la fel ca o pereche de mănuși. Ele au sens numai când sunt împreună. O mănușă rătăcită este privită cu îndoială. Cine ar putea avea încredere într-o singură mănușă? Mai mult te încurcă prin dulap. Când o privești cum stă așa stingheră printre celelalte haine, o pui deoparte…
1 ComentariuSunt momente în care viața ne pare fragilă și efemeră. Asemănătoare cu un balon de săpun. Și facem tot posibilul să-l ținem cât mai mult în aer, căci jos nu ar fi altceva decât un capăt de drum… Pentru unii acest balon delicat plutește fără nicio intervenție din partea lor. Ei se bucură să-l vadă…
Participa la discutiiSe spune că omul poate îndura orice. Mai puțin singurătatea… Atunci când stăm unii lângă alții devenim egoiști și nu știm să ne conectăm. Devenim individualiști. Vrem să demonstrăm că suntem mai buni decât restul. Și trec anii fără să învățăm ce înseamnă cu adevărat să primim pe cineva în suflet. Când suntem singuri ne…
1 Comentariu