Cât de amar e plânsul lor…!
Cât pot să sufere de dor,
Femei ce nu mai cred deloc
Şi nu mai vor să stea în loc,
Lângă bărbaţi ce cred că-i joc
Al lor fior…!
Încet, încet mai trece-un an,
Şi cât de stins e-acel vulcan
Ce n-a ştiut cum să-l aprindă
Nici un viteaz! Şi să pretindă
Că a-ncercat din răsputeri
Să îl cuprindă…!
Iar nopţile stau mărturie
Că nu-i firesc aşa să fie…!
Căci pe-o femeie dintr-o sută,
Nici inima n-o mai ascultă
Iar gura ei rămâne mută
De-această nebunie…!
Şi toamna iar îţi bate-n geam,
Doar vara este un balsam!
Speranţa moare ultima și cine ştie ce-o urma…
Atât am scris! Dar ia aminte: șterge-ţi femeie lacrima,
Ce-o lași acum în palma ta…
C-o verşi în van!
A.
Superb!
Multumesc, Alina!
Am învățat să nu mai vărs lacrimi, an de an, numărând verile. E mai importantă bucuria! Oamenii cu adevărat importanți sunt aceia care îți sunt liniște în suflet!
Cata dreptate ai dar femeile sunt prea naive.
Foarte frumos!
Cum se face ca esti barbat si poti sa intelegj / descrii atatea trairi/ stari ale sufletului feminin ,surprins in diverse ipostaze ale vietii .??? Bine inteles ca esti capabil sa intelegi/ descrii foarte real si precis si trairile barbatilor….. Daca ar fi capabili toti ( barbati si femei) ,sa realizeze ,mult mai frumoasa ar fi viata si ar fi mult mai multa armonie……dar din pacate putini sunt cei care pricep…… sau poate fiecaruia dintre noi ne-a fost stabilit un destin…… Felicitari domnule……
Iubiri imperfecte trăiesc nu doar femeile !
Cat adevar in versurile tale a fost…
De 15 ani lacrimi amare am daruit .
Dar nu conteaza m am trezit…
Am inviat din nou si am sa uit de prost…