Iar dacă dragoste nu e…

Ea este o femeie care vrea totul şi dacă o întrebi despre asta, îţi va spune că nu cere mult căci iubirea ei nu cunoaşte jumătăţi de măsură.

Tu eşti un bărbat care se plictiseşte repede şi cauţi varietate amoroasă de la orice altă femeie care îndeplinește criteriile tale de frumuseţe…!

Ea pentru tine este o femeie greu de înţeles, căci nu ţi-ai făcut niciodată suficient timp pentru a o asculta cu adevărat. Orice ţi-ar spune, tu o contrazici şi încerci să ai ultimul cuvânt.

Tu nu ai învăţat până acum că-n viaţa unei femei trebuie să fii prezent. Nu doar fizic, căci fizic sunt prezenţi şi colegii ei de birou. Zilnic…

Ea vrea să o priveşti ca fiind nu prima, ci ultima femeie din viaţa ta. Dar nu pentru că ar fi rămas singura femeie de pe pământ. Din contră, să ştie că din milioane altele, tu doar pe ea o poţi vedea perfectă.daca-dragoste-nu-e

Ea-şi doreşte să vă construiţi propria poveste, aşa cum ia viaţă un întreg roman sub mâinile unui scriitor…Cu multă implicare şi multă emoţie trăită pentru fiecare literă şi pentru fiecare pagină.

Acum voi nu aveţi decât un morman de foi goale.

Ea este pregătită pentru începutul de poveste.

Gândeşte-te bine dacă poţi face acelaşi lucru împreună cu ea.

Iar dacă n-o iubeşti, nu fii sigur că altcineva nu o poate iubi aşa cum merită.

Nu înseamnă că un alt bărbat nu o poate vedea așa cum tu nu n-ai reușit s-o vezi: desăvârșită…!

Corect ar fi să laşi liberă o inimă ale cărei bătăi, oricum, tu nu le-ai auzit niciodată!

A.

Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat

4 comentarii la „Iar dacă dragoste nu e…”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shopping Cart