De câte ori privesc lumea, încerc s-o înţeleg aşa cum mi-ai descris-o de atâtea ori: desăvârşită, pură şi neprihănită.
Pentru tot ce mi-ai spus nu ţi-am mulţumit niciodată. În schimb, îţi scriu aceste rânduri. Sunt pentru tine.
Nu mă voi supăra dacă vei spune tuturor că ai primit de la mine mult mai puţin decât mi-ai oferit. Altceva nu ştiu ce aş fi putut să-ţi las ca amintire.
Ştii foarte bine că eu nu cred în darurile materiale. Acestea sunt supuse loviturilor timpului, iar după o vreme, nu va mai rămâne nimic din ele. Nici măcar urma lor…
Dacă aş fi fost fotograf, ţi-aş fi oferit cea mai frumoasă imagine. Ar fi fost numai cu tine…!
Dacă aş fi fost un pianist ţi-aş fi cântat o melodie care să-ţi pătrundă fiecare celulă şi care să-şi facă auzită armonia mulţi ani de acum înainte. De acolo, din interiorul tău…!
Dacă aş fi fost un sculptor, aş fi luat cea mai frumoasă piatră şi aş fi îndepărtat de pe ea fiecare părticică care nu ar fi semănat cu tine. Ar fi rămas în final doar un chip care ar fi putut prinde viaţă ori de câte ori l-aş fi privit! Căci nu l-aş fi sculptat cu dalta ci cu inima.
E ciudat cum trebuie uneori să cunoaştem oameni care ne modifică viaţa, fără să vrem. Ne-o schimbă atunci când îi întâlnim, dar mai ales atunci când se despart de noi…
În urma acestor despărţiri nu rămân decât amintiri care dispar încet ca nişte vise frumoase de care nu-ţi mai aduci aminte atunci când te trezeşti.
Alteori, rămân cuvinte nerostite…!
De data asta au rămas câteva frânturi de idei pe care am încercat să le adun într-un articol. Aş fi vrut să fie mult mai bine scrise, dar nu pot să fac mai mult decât m-a hărăzit destinul.
Dacă are vreo importanță, să ştii că aceste rânduri sunt scrise doar pentru tine. Nu-ţi va lua mult să le citeşti, dar sper că-ţi vor rămâne pe buze o eternitate, şi de câte ori te vei uita în oglindă, gura ta îţi va şopti aceste fraze, iar tu…
…tu îţi vei aduce aminte că un om a scris câteva cuvinte pentru tine, deşi el ar fi vrut s-o facă mult mai bine!
A.
(pentru o femeie care m-a făcut mai bun)
Devii mai bun atunci cand chiar crezi ca nimic material nu iti apartine ,atunci cand esti in stare sa accepti ca tablita ta de scris nu este a ta si o imparti cu altii, iar scrierea ta sclipeste de la distanta eclipsand totul, atunci cand masura rabdarii tale nu este egala cu furia creata de o situatie care te scoate din confortul tau si nu uita ca trebuie sa-ti asumi si ce va comenta cel care este invitat de tine sa comenteze! Atunci devii putin mai bun decat ieri si totul comparativ doar cu tine…aceasta este masura.
Caci nu l-as fi sculptat cu dalta ci cu inima…foarte frumos,doar ca unii nu inteleg ,,sculpturile,, sculptate cu inima.Ma bucur de fiecare articol citit.