Tu înţelegi iubirea ca pe o cămaşă de forţă care este făcută să te strângă din ce în ce mai tare…
Până când mişcările corpului tău nu mai pot fi ghidate de propria ta voinţă. Nici gândurile nu-ţi mai aparţin, căci ele sunt influenţate de strângerea aceasta nemiloasă pe care tu o numeşti iubire. O cămaşă-iubire pe care un partener posesiv te obligă s-o îmbraci în fiecare zi.
Tu vizualizezi iubirea ca pe o cuşcă în interiorul căreia ţi s-au plasat instrucţiuni clare, precise, hotărâte…mereu de altcineva, în afară de tine. Te învârți prin cuşcă, liber în propria temniţă, într-o stare de pseudofericire. O dispoziție de beţie indusă…!
Te lauzi pe la toţi cunoscuţii că ai cunoscut iubirea, dar nu te făleşti că tu ai remarcat-o de fapt decât după propria ta capacitate de înţelegere.
Tu îţi închipui iubirea că fiind o poză postată pe o reţea de socializare. O fotografie în care se vede clar că ai primit foarte multe flori şi cadouri care strălucesc şi iau ochii invidioşilor care consideră iubirea la fel ca tine. Ştii bine că dacă nu ar fi nimeni să privească, nu ai mai posta nimic! Lipsa martorilor ți-ar diminua ție iubirea? Sau nici nu ai avut-o?
Ai lipsit cu siguranţă la şcoală atunci când ţi s-a explicat că sentimentele nu pot fi surprinse de camera telefoanelor. Sau poate ai tu o cameră specială…
Tu înţelegi iubirea ca fiind o grădină plină cu cele mai parfumate flori. O grădină în care intri şi rupi tot ce este mai frumos, doar pentru a-ţi satisface orgoliul, căci vrei ca puritatea florilor să-ţi aparţină numai ţie. Iar ceea ce nu-ţi face trebuinţă, calci în picioare.
Tu percepi iubirea ca fiind o cursă cu obstacole peste care treci fără să te uiţi în urmă. Numai că obstacolele sunt de fapt alţi oameni ca şi tine care au nevoie de iubire la fel de mult, căci este dreptul lor din naştere.
Tu îţi închipui iubirea ca fiind în fel şi chip, dar nu-ţi imaginezi deloc că ea este un subiect extrem de greu de distins, nu un obiect pe care-l poţi arăta cu degetul oricui, excepţional de uşor…!
A.
