O singură zi. Atât!
Ai putea să-ţi imaginezi că pentru o zi nu ai mai fi implicat în rutina care te face să-ţi pierzi orice urmă de originalitate?
Ai putea să-i laşi doar pe ceilalţi să se trezească năuci la sunetul ceasului (şi aşa insuportabil) doar pentru a se înhăma la o nouă zi de muncă?
Ai fi în stare să nu te mai gândeşti la ce tip de haine îmbraci, ce tip de maşină conduci (chiar dacă mereu ţi-ai dori o alta mai scumpă) sau în ce fel arăţi în ochii celorlalţi?
Ţi-ar fi aşa greu dacă în această zi nu te-ai mai repezi să semnezi imensa condică a mall-ului în care intri mereu satisfăcut pentru a arăta celorlalţi noua cămaşă sau noul partener de viaţă (ce respectă tendinţa de a fi schimbat cât mai des) sau noul ceas pe care l-ai achiziţionat de la “nişte băieţi” la un preţ ipocrit care nu îţi va da niciodată garanţia calităţii?
La urma urmei, de ce să nu purtăm ceasuri “made in China” dacă toţi am ajuns nişte “fake-uri”? Suntem cu toţii produsul unei tendinţe hotărâtă mereu de oricine altcineva în afară de noi înşine…!
Ai putea pentru o zi să nu te mai identifici cu invidia îndreptată către fostul coleg de şcoală care are o casă mult mai albă şi mai încăpătoare decât a ta (chiar dacă nu are timp să stea prea mult în ea) şi spre colega de birou de care nu ştii prin ce împrejurări a primit de luna trecută un salariu dublu faţă de al tău? Gândul că şeful a privit-o mereu altfel nu-ţi dă pace. Aşa cum nici şeful nu-i va da pace de acum încolo colegei. Doar i-a mărit salariul…
Ai avea curajul să lipseşti din propria ta viaţă timp de 24 de ore?
Dacă vei fi atent în această zi, vei observa că tu nu eşti nici maşina, nici ceasul, nici cămaşa, nici rata de la bancă şi nici partenerul de viaţă. Tu eşti dincolo de toate acestea… Vei afla singur cine eşti.
Asta doar dacă ai putea să-ţi imaginezi că pentru o zi nu ai mai fi implicat în rutina care te face să-ţi pierzi orice urmă de originalitate…!
A.
Da, am pățit chestiile astea: eram pe pat de spital…
Si eu tot in spital. Acolo m-am simtit infinit mica cu tendinta spre zero.
Am declarat si sustin in continuare ca nimeni nu este de neinlocuit, mai ales la birou. Dar cand vine vorba despre familie si prieteni foarte apropiati apar victime cu sufletul sfasiat de disparitie. Pentru copilasul de 1,4ani de acasa, mama lui este principala rotita in viata lui. Inconjurat de bunici si tata iubitori, ochisorii lui sclipesc total diferit cand o revede pe mama lui, desi habar nu are ca ea a trecut pe langa moarte. Si va marturisesc ca mi-au dat lacrimile din nou cand l-am revazut.
Gandul la familie m-a ajutat sa ma reculeg psihic si sa apreciez mai mult momentele petrecute cu ei si pentru ei.
Aprecierea celor apropiati este sincera si cea mai de pret. Colegii de birou si de mall sunt pentru mine ”a second opinion”, o ”testare de piata”.
Doar sa ne imaginam si am facut un pas spre vindecare…
Reusesc sa ma detasez cind merg cu bicicleta
eu am iesit nu de o zi ci de vreo 10 ani… inapoi nu o sa mai „incap” niciodata….