Am pus cătușe poeziei. Nu o mai putem înțelege. Cineva ne-a învățat să folosim tot mai puține cuvinte. Mereu impuse…
Am pus cătușe frumuseții. Este mai simplu să ne înconjurăm de urât. Urâțenia este simplă, nu are așa multe fațete ca frumusețea. Suntem atât de reci, că nici nu o mai putem recunoaște…
Știm bine, dacă ne hrănim sufletul cu frumusețe, se va manifesta în noi spontan, iubirea. Și nu ne mai este îngăduit. Am pus lanțuri în jurul florilor. Să le asuprim parfumul subtil ce ne poate duce în visare. Nici asta nu se poate. Există riscul să putem visa frumos.
Am pus zăvor vieții. Ea nu mai curge liber prin noi, așa cum își dorește să o facă. I-am schimbat cursul. Alegem sunete de piatră în locul muzicii, alegem atingeri plătite în locul săruturilor spontane.
Pentru toate acestea nu este nimeni de vină decât noi! Alegem calea scurtă și ușoară care duce spre nicăieri în locul unui drum anevoios ce ne poate transforma cu adevărat.
Am făcut nod viselor proprii pentru a urma promisiuni deșarte, ce nu sunt decât visele altora. Pentru dorințele lor, plătim cu neîmplinirea noastră. Un regret ce ne mistuie zilnic.
Am uitat cât de binecuvântați suntem că putem respire. Nu mai știm ce să facem cu aerul ce ni-l oferă Providența gratuit. Îl vindem pe arginți, așa cum ne vindem și tinerețea. Anii…
Cerem atât de mult înapoi, atunci când facem un favor cuiva și nu realizăm că Universul ne oferă totul, fără să ne reproșeze. Abuzăm de acest lucru și, în final, ne pierdem pe noi înșine.
Am înlănțuit și am ferecat bunătatea. Am aruncat cheia pe spate, cu ochii închiși, iar în rarele momente când ne dorim să o găsim, renunțăm cu ușurință. S-a pierdut printre buruienile ce au crescut în spatele nostru. Și au crescut mai mari decât noi, căci nu am uitat să le udăm nici măcar o zi.
Am învățat să înlănţuim tot ce ne înconjoară. Suntem și noi înlănțuiți. Acesta este motivul pentru care pașii noștri sunt tot mai mici. Ei ne poartă zilnic pe drumuri înguste și bătătorite, în loc să facem pași mari spre propriul Sine.
Un lucru e sigur: am pus cătușe poeziei.
Nu o mai putem înțelege…
A.
