Nu ştii cu adevărat ce este singurătatea decât atunci când eşti înconjurat de zeci de oameni şi totuşi niciunul dintre ei nu poate ajunge la sufletul tău. Deşi tu încerci din răsputeri să le arăţi calea către el…
Nu ştii cu adevărat că iubirea poate vindeca suferinţa unui om decât în momentul în care îl ajuţi. În momentul în care îl priveşti în ochi, iar o parte din tine face în sfârşit ceva pentru fiinţa celui aflat în agonie.
Nu ştii cu adevărat ce înseamnă durerea până când nu realizezi că viaţa te-a separat definitiv de o persoană care însemna foarte mult pentru tine. O persoană care te ştia mai bine decât te ştiai tu. Iar când uitai de tine o întrebai pe ea ce ai de făcut în continuare. Şi nu dădea greş în sfaturile ei, căci te cunoştea cu adevărat…
Nu ştii cu adevărat ce este speranţa până în momentul în care nu mai ai nimic şi totuşi ceva din tine se încăpăţânează a crede că vei trăi aşa toată viaţa. Şi în acel gol imens din tine îţi construieşti o scară, deşi imaginară, pe care încerci să urci. Şi fiecare pas pe care-l faci te împlineşte. Te face fericit. Te ajută să-ţi regăseşti stima şi încrederea pe care le credeai pierdute. Căci nu este firesc pentru nimeni să trăiască fără demnitate…
Nu ştii cu adevărat ce înseamnă fericirea decât în momentul în care lacrimi de bucurie îţi invadează obrajii uscaţi de atâta dezamăgire şi atât de tare biciuiţi de vântul nepăsării celor din jur. Cei care îţi spun mereu tare şi răspicat că le pasă cu adevărat de tine.
Nu vei putea ştii cu adevărat ce am scris în aceste rânduri dacă nu ai trăit şi tu ca şi mine: cu fiecare bătaie de inimă, cu fiecare lacrimă, cu fiecare zâmbet.
Iar toate aceste trăiri au rămas undeva în tine, tipărite în sufletul tău.
Ca o fotografie alb negru ale cărei culori încerci mereu să le cauţi cu înverşunare…
…printre amintiri!
A.
Îți mulțumesc pentru tot ce scrii…de cele mai multe ori ma regăsesc ….de multe ori citesc doar ca sa învăț si altceva ..sau doar ca sa visez ca ” poate ” există si „altceva ” decât realitatea cruda..?Dar cum sa crezi, cum sa visezi când totul e gri , toți sunt la fel si totul se depărtează, cum sa visezi la fericire când „poate ” de fapt ea nu există?
As putea veni cu o completare. Viata in Romania este alb-negru si continua … ca un serial cu mii de episoade.
Sunt uimita de profunzimea sentimentelor pe care le traiesc citind aceste randuri…multumesc pentru postari!
Nu stii cu adevarat ce sentimente rascolesti in sufletul femeilor….
Multumesc
Adrian,te citesc de un jumatate de an! Te admir pentru tot ce așterni in rândurile tale! Cu fiecare articol pe care-l postezi ,atingi o coarda sensibilă a sufletului meu! Dar,parca azi ,mai tare ca niciodată!!! OMULE,ești real??? Azi,mulțumesc Universului ,ca EXIȘTI !!!
Va multumesc pentru aprecieri!