Cartea „Amantele n-au nicio vină?”, autor Adrian Cutinov

(11 recenzii de la clienți)

43,00 lei

Transport 15 lei sau Gratuit la comenzi > 99 lei

BONUSURI

  • Semn de carte gratuit
  • Cartea vine cu autograful autorului

În stoc

Descriere

„Mi se dăruia de fiecare dată cu fiecare părticică și cu fiecare atom. Cu fiecare fibră din buzele nesfârșit de roșii…

Mă privea mereu ca pe unicul bărbat existent.

Probabil, pentru ea, asta întruchipam. Și în momentele în care eram același trup, pe buze avea mereu un murmur: era numele meu. Și acesta îmi suna în urechi mult mai încet decât și‑ar fi dorit ea să‑l aud.

Știa să tremure sub privirea mea, dar nu de frică, ci dintr‑un fior care se năștea spontan atunci când îi admiram pielea, sânii și gura care mă sorbea de fiecare dată ca pe cea mai fină șampanie. Ne iubeam într‑un mod spontan, de fiecare dată când ne întâlneam, fără să mai întrebăm nimic, fără să ne mai cerem voie… Era un acord total, tacit, ca un contract pe care îl semnam amândoi, de fiecare dată, printr‑o simplă privire.

De fiecare dată a fost la fel: o pasiune mistuitoare care nu‑și pierdea intensitatea pe măsura trecerii timpului. Povestea s‑a terminat, însă, ca energia dintr‑o baterie ce refuză dintr‑o dată să mai alimenteze cu viață angrenajul pe care îl punea așa de frumos în mișcare. Fără să anunțe asta, dinainte, printr‑o încetinire… Printr‑un repaus. S‑a terminat cu un telefon și câteva cuvinte reci, spuse la repezeală.

Ea nu era a mea. Nu a fost niciodată!”

„Amantele n-au nicio vină?” – fragment, autor Adrian Cutinov

Unii încearcă să le încadreze într-o definiție exactă. Alții vorbesc în taină despre ele. Mai sunt și persoane care le judecă. Prea cu ușurință…

Cei mai mulți vorbesc despre ele în șoaptă.

Ele trăiesc printre noi. Ne intersectăm cu ele pe stradă sau atunci când ne bem cafeaua liniștiți la o terasă. Le place discreția și își doresc să-și țină viața intimă cât mai departe de ochii indiscreţi ai lumii.

Unii bărbați sunt fascinați de ele. Alții sunt speriaţi la gândul că le-ar putea avea. I-ar scoate din starea de confort…

Amantele. Sunt femeile care stau în umbra unor bărbați fără să recunoască o relație oficială cu aceștia. Pe unii îi pot ridica. Pe alţii îi dezechilibrează și ei nu-și mai găsesc liniștea.

Dacă am spune despre ele că sunt doar niște iubite clandestine le-am limita existența.

Cât de mult pot iubi amantele? Ce rol au în viața unor bărbați care nu sunt liberi? Cât de mult îi pot influența pe aceștia? Sunt ele împlinite cu o astfel de iubire furată din brațele altor femei?

Mare parte din întrebări își vor găși răspunsuri în această carte. O altă parte își vor găsi răspunsuri diferite pentru fiecare dintre voi.

O carte scrisă din punctul de vedere al unui bărbat. El nu are deloc pretenția să fi atins toate aspectele unor astfel de relații, dar a încercat să facă puțină lumină. A descris realitatea așa cum a fost percepută prin ochii lui. Așternută pe hârtie în stilul lui…

Amantele n-au nicio vină?”. Două povești diferite despre viață, prietenie, iubire și trădare.

Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat

11 recenzii pentru Cartea „Amantele n-au nicio vină?”, autor Adrian Cutinov

  1. Deea

    Good job! O carte bine realizată/structurată ce reflecta realitatea din zilele noastre. A fost o plăcere să o citesc. 👌😊

  2. Madalina

    Cartea este minunata.. am citit o intr o zi.. Efectiv nu m am putut dezlipi de ea❤️foarte incantata sunt … o sa comand mai departe si restul cartiilor! Sunteti minunat!

  3. Mirela

    Cele doua povesti m-au impresionat prin frumusetea si simplitatea lor!Mare adevar graiti …in povestile dumneavoastra! Felicitari si astept cu interes urmatoarea carte!

  4. Antonia

    Superba! Astăzi a ajuns și deja am devorat prima parte😍. Felicitări autorului!

  5. Diana

    O carte bună, adaptată zilelor noastre. Mi-ar fi plăcut și varianta în care ea nu știe, că el este căsătorit, dar află întâmplător. Poate într-o carte viitoare

  6. Anca

    Superba 🤩 am terminat cartea de citit , in 2 zile .
    Felicitări autorului

  7. Cristina

    Buna cartea🙂mi’a plăcut 🤗

  8. Liliana

    Superba! 😘

  9. Ramona

    O carte frumoasă ce reflectă realitatea,mi-a făcut plăcere să o citesc!Îți spun secretul meu:(pentru că am o minte „bolnavă „,am inversat finalurile poveştilor).
    Curiozitate:a mai făcut cineva asta?

  10. Sabine

    Am primit-o duminică, până luni seara am devorat-o.

  11. Alexandra

    E foarte captivantă. Am citit-o într-o noapte!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

S-ar putea să-ți placă și…