O pereche potrivită…!

Ești femeie și…

Ai simțit de la început că el nu este genul de bărbat care te-ar putea face fericită, însă tu ai rămas în această relație fără să ai mai multe pretenții de la tine.

Ai fost atrasă de eleganța mașinii pe care el o accelerează atunci când trece pe lângă domnișoare, dar nu ți-ai dat seama că un automobil poate fi condus de către orice bărbat. Indiferent de caracterul lui. Acum suferi, însă nu mașina te-a facut să plângi…!

Aștepți de ceva timp să-ți spună dacă are de gând să rămână alături de tine sau dacă-i place să te vadă doar atunci cand are el chef. Chestia asta te face să nu mai știi nici tu ce vrei, căci un bărbat indecis nu te poate ajuta cu mare lucru!

Speri în fiecare zi că el se va maturiza și va deveni un bărbat pe care să te poți baza, însă el se poartă tot mai copilărește mai ales că nici nu prea-i place să iasă din cuvântul mamei. Atitudinea asta a lui te ucide încet, dar nu fizic. Distruge toată frumusețea pe care erai pregătită să i-o oferi doar lui.o pereche potrivita

Ești bărbat și…

Crezi că dacă stai pe lângă o femeie care te privește ca pe un bun amic vei ajunge vreodată în patul  ei. Tu visezi cum îi lași urme de mușcături pe pielea ei fină…! Ea lasă urme de ruj pe corpul unui alt bărbat care a știut să trezească în ea emoții. Pe tine te sună doar când vrea să plângă pe umărul cuiva.

Te gândești că-n momentul în care o femeie îți spune că te iubește poți s-o tratezi așa cum dorești tu, deși ea-ți spune că suferă. Vei avea surpriza să constați că într-o bună zi va uita complet de tine, iar tu nu-ți vei putea explica de ce…

Admiri o femeie frumoasă de ceva timp, dar nu ai curaj să-i spui nimic. Îți promiți în fiecare zi că-i vei spune ceea ce simți, dar prezența ei te face să-ți pierzi controlul. Alegi s-o admiri în continuare, dar de data asta, la mâna unui bărbat care s-a putut controla mult mai bine în prezența ei.

Indiferent că ești femeie sau bărbat…

Să nu-ți treacă prin minte că acționând la fel de fiecare dată, vei avea rezultate diferite!

Uneori, este de ajuns sa încetezi să mai faci ceva anume, iar viața ta va avea un alt destin. Unul pe care tu l-ai dorit dintotdeauna…

…alături de partenerul potrivit!

A.

Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shopping Cart