Cei care sărută sunt peste tot în jurul nostru…
Privește-i! Admiră-i! Bucură-te de existența lor!
Chiar dacă nu te poți uita la ei foarte insistent, știi că ei au un rol important în această lume demult uitată de splendoare.
Ei ne arată că mai există speranță. Ei ne arată că mai există frumusețe.
Cei care sărută îsi apropie trupurile pentru a-și contopi propriile forme într-un singur contur, creionat de o grație necunoscută. Unii o numesc iubire. Alții o numesc nebunie…
Cei care sărută sunt pregătiți mereu ca să ofere, nu ca să profite. Ei nu se mai află demult într-un loc pe care ne grăbim în mod greșit să-l definim. Ei se regăsesc în propria lor inimă. Acolo unde ar trebui cu toții să ne găsim culcuș…!
Cei care sărută o fac cu atâta pasiune de parcă ar fi damnați pe vecie să-și perfecționeze atingerea. De parcă n-ar mai exista nimic altceva decât buzele flămânde care sorb tot nectarul unei vieți al cărei scop nu l-a aflat nimeni. Cel puțin până acum…!
Cei care sărută o fac cu atâta naturalețe de parcă ar fi singuri pe acest Pământ plin de suflete ipocrite, mincinoase și dornice de manipulare. Suflete care și-au uitat propria menire.
Cei care sărută își pierd interesul de a mai spune ceva. Acele guri înfometate înghit cu repeziciune orice consoană și orice vocală care ne ajută pe noi, pe ceilalți, să ne transmitem informații moarte printr-un limbaj gângav și lipsit de orice expresie. Știți și voi că sunt momente în care vorbele trebuie să dispară…!
Să dispară nu pentru a distruge o parte din noi ci pentru a lăsa un aspect mult mai frumos al nostru să urce și să ne arate care-i rostul vieții, căci omul nu este altceva decât…
…o corabie în derivă a cărei existență poate fi definită cel mai bine de către cei care sărută.
Numai că ei au uitat demult să mai vorbească…!
A.
