El ţi-a răpit inima şi a plecat departe, ca o rafală de vânt care nu ştie încotro se îndreaptă. Căci libertatea este natura ei…
Ţi-a lăsat nopţile pustii în care nu te mai poţi regăsi nici pe tine. Nopţi reci şi goale ca nişte camere nemobilate în care vocea ta se aude aidoma unui ecou ce se repetă neîncetat.
Uneori, ca să nu te mai simţi atât de singură, te priveşti în oglindă. O minţi pe ea, dar mai ales pe tine că vei avea curajul să dai uitării totul, însă…uitarea vine atunci când vrea ea, nu atunci când îţi promiţi tu că mai suferi o săptămână şi atât.
El nu ştie nici acum cât de mult îi apreciai prezenţa…cât de spontan râdeai în preajma lui…cât de uşoară te simţeai atunci când îl ţineai de mână. El era cea mai bună cură de slăbire pentru tine, îţi mai aduci aminte?
Uneori îţi este frică să nu-ţi pierzi sufletul de atâta durere. Nu-ţi poţi scoate din cap nici acum corpul lui care s-a îndepărtat tot mai mult de tine până când a devenit un punct foarte mic, dar unul care a avut o semnificaţie imensă în viaţa ta.
Acum îţi pare rău că te-ai abandonat atât de mult în braţele lui, dar numai aşa ţi-ai fi putut da seama cât de mult te doreşte. Ai aruncat scutul atât de departe că acum nici nu-l mai găseşti. De fapt, nici nu te mai interesează unde este…
Tu încă…îţi cauţi vină! Îţi cauţi motive pentru a te convinge că meriţi să înduri atâta durere.
Acum suferi la fel de mult pe cât ai iubit. Niciodată mai puţin! Şi îţi aduci aminte că l-ai iubit enorm…
Vrei să te linişteşti, dar nu te ajută nici dacă acoperi oglinzile pentru a nu-ţi mai privi chipul, nici dacă încetezi să-i mai priveşti fotografiile.
Va ieşi încet din tine…din pielea ta…din sufletul tău…din visele tale!
Apoi vei rămâne doar tu! Aşa cum ai fost înainte de a-l cunoaşte pe el: o femeie completă.
O femeie capabilă să iubească.
O femeie aptă pentru a merge mai departe.
O femeie care a devenit ceva mai puternică, însă cu preţul unei suferinţe pe care ea nu a dorit-o niciodată…
Ea nu a vrut decât iubire!
A.
daca ea era completa… el nu ar mai fi avut loc….
era doar functionala… si va redeveni functionala….
locul liber va ramane… pana cand va gasi o alta piesa care sa se potriveasca la fix. nici sa se chinuie, sa se inghesuie sa se potriveasca (caci o va durea) dar nici sa „fluture” spatiul intre ei… si sa dispara la prima pala de vant….. (caci o va lasa confuza, ca acum..)
dar toate trec…..
in final nu contezi decat tu.
imperfectiunile ti-au dat valoare, nimic altceva….
Ea nu VREA decat iubire. Probabil ca si el. Insa el a avut puterea sa aleaga sa plece. Si apoi puterea de a se indeparta din ce in ce mai mult. Dar stiti ceva ? Mai puternic e acela care, oricat de greu i-ar fi, RAMANE. Tocmai de aceea, eu, cel putin, am sa aleg intotdeauna sa fiu stanca si nu un simplu val.
.. din tot ce ai scris in povestioara asta cel mai mult m-a rascolit fraza:
„Acum îţi pare rău că te-ai abandonat atât de mult în braţele lui, dar numai aşa ţi-ai fi putut da seama cât de mult te doreşte” ..
..ce ciudat cum e aici un cerc vicios.. daca nu te daruiesti complet , nu vei simti ca ai iubit cu adevarat.. mai apoi, daca ceva se destrama, parca regreti ca te-ai predat cu totul.. dar daca n-o faceai , cum stiai cat de profund e sentimentul implinirii ?
.. complicat…