Sari la continut

Epilog!

Suntem cei care minţim dintr-o obişnuinţă uşor de suportat, căci ne-am învăţat să privim doar suprafaţa lucrurilor.

Suntem cei care înşelăm doar pentru a merge mai departe. Pentru a ne demonstra că încă suntem plini de viaţă.

Suntem cei care îndrăznim uneori să râdem, dar nu din tot sufletul, căci nu mai avem curaj nici pentru asta.

Suntem cei care alegem să fim tot mai mecanici. Ne mai lipseşte doar cheiţa pe care ne-ar putea-o răsuci mereu altcineva.

Suntem cei care privesc fără să vadă, căci ochii nu ne sunt îndeajuns pentru a distinge realitatea.

Suntem cei care uităm de noi. Uităm că suntem conectaţi! Uităm că tu şi eu înseamnă noi.

Suntem cei care iubim plăcerile efemere. Ele ne dictează acum destinul.epilog

În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut, lumea din jurul nostru se schimbă. Fără să vrem, ne schimbă şi pe noi. Cei care nu se adaptează rămân în urmă.

Ne schimbăm într-un egoism pur care ne acoperă urechile la strigătele de ajutor ale celor din jur.

Mergem înainte…! Fără să ne pese! Nouă trebuie să ne fie bine, nu lor.

Numai că nici noi nu suntem fericiţi.

Aşteptăm mereu să ne arate cineva calea şi drumul drept. Unii mai perverşi încep să arate cu degetul încotro trebuie să apucăm, numai că ei nu ştiu că nu-i politicos să arăţi cu degetul….

Suntem cei care uităm să mai respirăm conştient, căci ce rost mai are să ne analizăm propriile inspiraţii, atât timp cât în faţa noastră o întreagă lume se modifică în fiecare secundă!?

Grăbeşte-te să nu rămâi în urmă, dar nu uita să-ţi iei şi sufletul cu tine.

Şi nu uita că tu şi eu suntem de fapt noi.

Noi, cei care putem alege mai bine în loc de mai mult!

Noi, cei care nu ştim să trăim, dar învăţăm cu uşurinţă să murim!

Noi, cei care nu mai avem puterea de a spune adevărul, însă ştim atât de bine să ne miorlăim nemulţumirea…!

A.

Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat

Sursa foto

Sunt , autorul acestui blog
Nu sunt cu nimic mai bun decât tine. Nu sunt mai frumos decât tine. Nu sunt mai bogat decât tine. Încerc doar sa fiu mai conştient.

3 Pareri

  1. Carmen Carmen

    …crud de …frumos…😊

  2. Roxxa Sirbu Roxxa Sirbu

    Adevărat, dar arat de tare doare acest adevăr! E foarte vizibila, parcă pe zi ce trece mai acuta, nepăsarea față de orice entitate care deține un suflet! Și când lovești în suflet lovești în Dumnezeu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.