Sari la continut

Dincolo de cuvinte…!

Să fie o lege prin care toți cei ce hulesc iubirea să fie aspru pedepsiți.

Să fie o lege prin care cei ce ascund adevărul să fie duși într-o cameră mică și întunecată, iar dacă vor să știe când e zi sau noapte, să-i mințim. Să le ascundem și noi adevărul. Căci ei au început…

Să fie o lege prin care prostia să fie drastic pedepsită. S-o obligăm să trăiască tot restul vieții printre cărți. De silă, de milă și tot va deschide măcar una…!

Să fie o lege prin care femeile să fie obligate să ne spună când sunt nefericite, iar noi ceilalți să căutăm soluții. Și până nu le vedem zâmbind, să nu fim achitați de datorie.

Să fie o lege prin care bărbații vor fi obligați să stea drepți în propria demnitate. Iar cei care-și doresc să se târâie în continuare, să-si piardă dreptul de a fi bărbaţi. Să nu poată fi numiți nici femei căci le-ar lipsi frumusețea…!dincolo-de-cuvinte

Să fie o lege prin care toți profitorii să fie duși undeva departe de civilizație. Pe o insula mică și sălbatică unde vor profita unii de alții. Oricum, altceva ei nu știu să facă…

Să fie o lege prin care toți oamenii buni și plini de lumină să fie obligați să iasă în fața celor mulți și să-i ajute! Să le dea exemple demne de urmat. Numai că pentru asta este nevoie să îndepărtăm profitorii care ar trebui să stea pe acea insulă, căci ei ne dirijează acum.

Să fie o lege prin care fiecare să fie obligat să-și spună propriul vis cu voce tare. Iar noi, ceilalți, să învățăm să ascultăm…

Să fie o lege prin care și eu și tu vom fi obligați să facem lumea mai bună. Fiecare dintre noi cu ce putem:

Cu o vorbă, cu un zâmbet sau cu un simplu cuvânt…

Eu cred c-am început deja!

Tu ce scuză ai?

A.

Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat

Sursa foto

Sunt , autorul acestui blog
Nu sunt cu nimic mai bun decât tine. Nu sunt mai frumos decât tine. Nu sunt mai bogat decât tine. Încerc doar sa fiu mai conştient.

3 Pareri

  1. Jo anne Jo anne

    nu e usor sa arata bunatate mai ales cand aceasta lume te preseaza in tiparul indiferentei, dar gandindu-ne cum ne-ar placea sa fim tratati ne vine mai usor!

  2. lizzy t. lizzy t.

    pai a fost legea asta, candva… dar am fost izgoniti de acolo ca n-am meritat-o!

  3. Sa ramanem flori printre,, buruieni,,este greu la ceea ce se intampla in jurul nostru.Sa faci bine este greu,sa faci rau este usor.O zi cu lumina-n suflet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.