Cum iti revii atunci cand ai momente de singuratate? Acele momente in care te simti gol, cand simti ca lipseste ceva, fara sa intelegi exact ce? Cand incerci din rasputeri sa iti atingi esenta, radacina care iti anima existenta si care te poarta prin diverse experiente de viata doar pentru a intelege ceva ce inainte nu iti era cunoscut?
Caci, indiferent cat esti de iubit si oricate persoane te-ar adora, sunt clipe cand cauti acea forta care iti da puterea sa mergi mult mai departe, care te ajuta sa nu iti pierzi credinta… Nu acea credinta rece, atat de discutata prin carti, prin conceptii si religii care mai de care mai pompoase si mai colorate, ci credinta vie care o simti cum creste in tine si care iti tine aprins focul interior…
Problemele apar cu adevarat atunci cand nu mai simti ca esti animat de acea torta interioara, atunci cand iti pierzi credinta. Cand nu mai poti face nimic cu pasiune, cand nu mai ai nici o directie. Si atunci, cerem sfaturi in exterior, celorlalti. Nu ca ei ar putea sa ne inteleaga, dar cel putin este o parere… Un orb care ia de mana un alt orb si ii arata calea. Nimeni nu are cum sa ne cunoasca mai bine decat ne cunoastem noi insine. Paradoxul este ca nici noi nu putem vorbi prea multe despre propria persoana;
Calea este grea. Iar ca sa ajungi sa te intelegi, trebuie sa suferi, trebuie sa faci greseli, trebuie sa te intorci din drum. Nu e usor. Fiecare are calea lui. Iar atunci cand suferi, amutesti. O liniste aproape vie, in care ramai fata in fata cu esenta ta. Fara sa te minti, fara sa dai vina pe altcineva. Si atunci incepi sa cresti, incepi sa realizezi cine esti. Totul devine mai limpede. Incepi sa vezi drumul, incepi sa realizezi ce te face fericit si ce nu.
Caci pana la urma traim dupa aceeasi lege primordiala: Legea Evolutiei. Nu este usor sa evoluam. Nu este usor sa ne “desprindem”. Ca un pui de pasare care incepe sa zboare. Fara nici o siguranta, fara sustinere… Doar un salt in necunoscut. Curaj si atat! Dorinta de viata care te impinge inainte fara sa stii ce urmeaza.
In general, preferam confortul sigurantei in locul libertatii… Frica de a pasi in necunoscut este atat de mare incat ne sufocam. Preferam o viata marunta calduta in locul unei vieti traite in bucurie si libertate. O viata traita fara scop si de la care avem mari pretentii fara sa realizam ca nu avem cum sa primim tot daca nu oferim tot!
Si ca sa ne linistim, ne spunem: “…intr-o zi voi incepe sa traiesc asa cum imi doresc…”. Pentru majoritatea, acea zi nu va veni niciodata!
A.
bine spus!