Dacă nu te-a atras titlul, nu te va atrage nici articolul.
Dacă te-ai hotărât să citești înseamnă că și tu crezi în poveștile cu happy-end.
Crezând în iubirea perfectă, înseamnă că nu o trăiești. Sau poate nu încă…
Iar dacă o trăiești vei simţi nevoia să mă corectezi.
Începem?
A fost odată un bărbat care s-a îndrăgostit de o femeie.
Era îndrăgostit de frumusețea ei. Altceva parcă nici nu-l mai interesa în această lume. Frumusețea femeii îl făcea să-și dorească să-i stea cât mai mult în preajmă. O vedea perfectă. Și ea chiar era perfectă. Privită prin ochii lui…
Își imagina un loc doar al lor. Împrejmuit cu un gard înalt care i-ar putea proteja de cei care nu știu să respecte intimitatea unei iubiri.
O casă mică…
Și un pat. În care să-i arate în fiecare noapte cât de mult o dorește.
În jurul casei, flori. Flori care să-i ofere bucurie femeii și atunci când ea ar fi ieșit în curte. Căci în casă era el responsabil de fericirea ei.
Din punctul ei de vedere, erau momente în care simțea că face lucrurile pe jumătate. Pentru acest motiv își imagina o altă jumătate care s-o întregească. S-o transforme într-un cerc desăvârşit. Căci ce rost are să trăiești incomplet într-o lume în care doar nebunii mai ies în evidență?
Avea o inimă întreagă de oferit celui care ar fi putut și ar fi știut să-i asculte puternicele bătăi…
A fost atentă la promisiunile bărbatului. L-a privit îndrăgostită, l-a luat de mână și s-a lăsat înduplecată de visul în care el credea.
Și de acea căsuță. Și de acele flori. Și de acea dorință…
S-a mutat cu el acolo cândva, demult. Oamenii spun că și în ziua de azi trăiesc fericiți la fel ca-n prima zi.
Adevărul, însă, îl ştiu doar florile. Şi patul. Şi căsuţa. Nu oamenii.
Cam asta a fost povestea lor. Iar dacă nu crezi în ea înseamnă că ți-ai rătăcit pe undeva puritatea.
Mie doar puritatea îmi dă voie să mai cred într-o iubire perfectă…
Şi încerc mereu să o conving să nu mă părăsească!
A.
E o poveste! O poveste frumoasa, dar tot poveste. In realitate , cred, ea nu a fost multumita de casuta, de pat si de florile din jurul casei, de vreme ce nu se simtea completa alaturi de acel barbat. El s-a indragostit de frumusetea ei, dar sufletul ei era departe, nu alaturi de barbatul care o iubea. A acceptat! De ce oare? Pentru ca avea siguranta ca va trai fericita alaturi de acel barbat.Pentru ca el o iubea!!
Nu de frumusețea ei s-a îndrăgostit. O vede perfectă pentru ceea ce este. Și da… Există perfecțiunea unei astfel de iubiri. Chiar și o căsuță mică, cu un singur pat (al lor), cu flori multe în grădină… Și o iubire Perfectă. EXISTĂ!