Închisă într-o colivie!

Dacă aş fi un pictor, cât timp crezi că mi-ar lua să creionez tabloul perfect doar privind la tine? Oare există suficient timp în această viaţă pentru a-ţi surprinde întreaga frumuseţe într-o imagine vopsită?

Crezi că s-a inventat vreodată culoarea care ţi-ar putea reda chipul şi fiecare trăsătură? Există destule nuanţe ce pot exprima fiecare detaliu al privirii tale…?

Cum aş putea să surpind toate emoţiile tale pe o simplă pânză cumpărată dintr-un magazin în care vânzătorul a uitat demult să şteargă praful de pe rafturi?! Cât timp ar trebui să stai nemişcată pentru ca într-un sfârşit pictorul să spună: “Gata”!?

Sunt sigur că nu pot reduce o femeie ca tine la un desen elementar…

Aş încerca să te schiţez din minte, însă n-aş avea succes, căci multe detalii ale frumuseţii se pierd numai prin simpla ta absenţă…

Dacă eu aş fi capabil să te pictez o viaţă, tu ai fi capabilă să stai tot atâta timp nemişcată? Ar fi un sacrificiu imens pentru o femeie să-şi ţină ascunsă frumuseţea într-o colivie pe care s-o păstreze doar un singur bărbat.

Şi când tabloul ar fi în sfârşit gata, eu voi fi bătrân. Crezi că aş putea atunci să-l vând pe cea mai fabuloasă avere? Dacă ar vrea cineva să-l cumpere, nu ar avea decât să-şi picteze propria imagine. Eu muza nu mi-o împrumut, căci mă iubeşte!

Poate unii curioşi ar vrea doar să privească tabloul. Eu nu-l voi arăta. De ce să se delecteze cu atâta frumuseţe? Doar eu am dreptul, căci am pierdut o viaţă ca să te pictez.

Mă tot gândesc cum aş putea începe să te creionez… Orice primă culoare aplicată mi s-ar părea imperfectă şi mi-ar strica întreaga armonie a simţirii.

Cel mai bine ar fi să las tabloul neterminat. Sau şi mai bine ar fi să nici nu-l încep. Căci aş greşi de la prima culoare. Şi nici măcar nu-s pictor…

Rămâne doar să te privesc. Aceeaşi perioadă de timp: o viaţă!

Tu ai putea face sacrificiul de a rămâne nemişcată la fel de mult timp?

Închisă pe vecie în colivia privirii unui singur bărbat…!

A.