Sunt clipe de care nu mai vreau să scap. Clipe ce pot umple sufletul unui om cu prezenţa lor, cu aroma lor…! Clipe ce ne sunt oferite de Univers pentru a ne proteja, pentru a împiedica frica să se manifeste în noi.
Nu înţeleg de ce se succed cu o aşa de mare repeziciune. Îţi cauţi acea secundă perfectă care să te surprindă prin magistrala ei prezenţă. Şi când o găseşti, ea trece. Ai vrea să faci un legământ pe viaţă cu ea, dar ca tot ce este frumos, ea trece…
Sunt clipe prin care nu aş vrea să trec niciodată, dar ele se încăpăţânează să mă viziteze şi să-mi arate că frumuseţea nu poate exista fără urâţenie, bucuria nu poate exista decât în antiteză cu tristeţea. Şi mă holbez la clipa aceea urâtă pentru a învăţa probabil sa o evit altă dată.
Ea îşi schimbă înfăţişarea şi mă surprinde mereu. Trebuie doar să o accept şi să aştept. Va trece! Mai greu, însă o va face…
Sunt locuri ce mă fascinează prin rezonanţa lor. Prin pitorescul lor. Şi mi-aş dori să rămân să le admir pentru totdeauna, dar eu acţionez prosteşte, ca o copilă care fuge atunci când vede băiatul de care este îndrăgostită nebuneşte. Îmi iau inima în dinţi şi plec. Cu cât stau mai mult acolo, cu atât se va transforma acel loc în ceva banal şi insipid. Plec tot mai departe, nu pentru a uita ci pentru a mi se face dor să mă reîntorc…!
Sunt locuri care nu îmi fac deloc plăcere şi nici trebuinţă, însă destinul îmi face o surpriză şi mă trece şi pe-acolo. Probabil am ceva de învăţat. Cine ştie? Şi stau atent să înţeleg ce trebuie să fac pentru a urca la urmatorul nivel (sper eu mai bun)! Să mi se reveleze secretul…!
Uneori, trec ani de zile şi nu mă pot mişca mai sus. Încep să cred că am nevoie doar sa îmi lumineze cineva mintea şi să pricep Regula pe care trebuie să o respect pentru a mi se deschide uşa. Aştept ca o mână gigantică să mişte pionul din mine spre desăvârşire, spre a fi mai bun…
Sunt oameni care mă fac să mă întreb de ce naiba trebuie să trăiesc printre ei?! Oameni meschini, fără principii, oameni fără scrupule, fără inteligenţă, care trăiesc ca elementalii, primele forme de viaţă care au existat vreodată. Doar să mănânce şi să se înmulţească. Este şi asta o formă de bază a supravieţuirii. În definitiv, aşa se manifestă şi regnul animal. Exact ca şi conştiinţa lor! Pricep repede ca Providenţa nu face greşeli, deci şi ei trebuie să existe. Şi iar aştept să ajung într-un loc în care astfel de fiinţe nu au parola de acces. Încerc să-mi aduc aminte dacă eu ştiu vreo parolă, dar sigur nu am cum…! Şi iar aştept…
Sunt oameni care mă fascinează cu prezenţa lor. Cu atâtea calităţi spirituale căpătate în timp, în urma respectării unor sănătoase principii. Oameni care în fiecare zi sunt mai buni şi mai grandioşi. Fiinţe care trăiesc pentru ele însele, nu pentru cheremul şi dorinţa perversă a altora (mai sus descrişi). Şi încerc să stau cât mai mult în preajma celor măreţi. Cine ştie, poate e chestiune de rezonanţă şi voi creşte şi eu…! Ei, însă, sunt în continuă mişcare. Au învăţat că trebuie să fie stăpâni pe ei înşişi pentru a evolua. Nu au timp să privească în spate către naivi ca mine. Ei sigur au parola mai sus amintită!
Şi de multe ori rămân cu cei al căror spirit nu mă potrivesc deloc. Blocat între agonie şi extaz, între lacrimi şi zâmbete, între viaţă şi moarte…
Aştept să cresc!
A.
Superb. Am simtit fiecare cuvintel venit din suflet si……m-am vazut pe mine……prin tine. Multumesc
Superb. Parca am vorbit eu! Cineva mi-a scris gandurile!!!
Invatam de la oamenii meschini , fara scrupule, fara inteligenta ca nu trebuie sa ne coboram la nivelul lor dar cunoscandu-i sa-i invatam noi ceva din frumusetea vietii.
Invatam de la oamenii cu calitati spirituale cum sa traim frumos, cum sa ne traim viata, cum sa experimentam viata ca sa ajungem cat mai sus pe calea divinitatii.
Toti suntem intermediari intre urat si frumos, invatand uratul sa fie frumos si invatand de la frumos calea spre suflet. Toti invatam sa ne descoperim sufletul si sa-l facem cat mai frumos.