De ce sa ramai cu nimic?

Gandeste-te ca ai avea posibilitatea sa te intorci in timp cu 10 ani. Gandeste-te ca ai avea posibilitatea sa te intalnesti cu tine, cel care erai acum un deceniu. Persoana mai putin experimentata de atunci, persoana care visa sa ajunga fericita, sa faca ceea ce si-ar fi dorit. Crezi ca ti-ar putea reprosa ceva daca i-ai povesti cu ce te ocupi? Ce ai facut cu ultimii 10 ani din viata “voastra”? Sunt ani care va apartin amandurora. Crezi ca ti-ar putea reprosa ceva? Asa cum ai reprosat tu parintilor tai ca nu au facut alta alegere pentru a avea o viata mai buna, pentru a-ti oferi o alta posibilitate, un viitor mai bun?!

Ti se rupe sufletul cand te privesti cat de tanar erai. Cum ai putea sa-ti vorbesti, sa te privesti in ochi? Povesteste-ti ce viata anosta ai dus. Povesteste ca in ultimii ani nu iti aduci aminte decat de nori, nicidecum de soare. O sa-ti explici cu lacrimi in ochi cat de repede au trecut anii si cu toate ca pare un timp suficient, in 10 ani tu nu ai facut nimic pentru tine. Si atunci, de ce reprosezi parintilor ca nu au avut curaj sa-ti schimbe destinul, cand tu nu esti in stare sa faci ceva pentru tine?

Incearca sa te gandesti ca ai avea posibilitatea sa te duci in viitor peste 10 ani. Si te vei privi asa cum vei arata peste un deceniu. Mai experimentat, desigur,  mai batran, mai intelept sau nu, dar cu siguranta tot nefericit. Ce te vei intreba? Iti vei cere socoteala pentru viata care ti-ai risipit-o timp de 10 ani? Esti la fel, doar ca pleoapele sunt mult mai grele si sufletul tot mai incarcat de griji. Iti vine sa-ti lovesti alter eul tau mai in varsta pentru faptul ca nu a avut curajul sa faca ceva pentru tine si inerent a ajuns la acelasi rezultat: la neimplinire.  Incepi sa strigi la el ca nu este ceea ce ti-ai fi dorit sa ajungi. El te priveste in ochi si incepe sa planga. O durere surda care nu poate fi potolita. Si are atata sinceritate in lacrimi. Isi va cere iertare ca ti-a naruit 10 ani degeaba. De fapt, nu degeaba. A incercat sa traiasca pentru altii, nu pentru el… Cu amaraciune in suflet, te trezesti si realizezi ca a fost un vis. Nu vei stii niciodata daca a fost un vis frumos sau a fost un cosmar. Dar ai posibilitatea sa inveti ceva din asta. Fii sincer macar acum cu tine. Adu-ti aminte de tot ce ti-ai promis de cand erai copil. Nu mai pierde nicio zi in care sa nu te indrepti cu pasi marunti catre ceea ce te poate implini in aceasta viata. Daca esti multumit sau nu, doar tu iti poti raspunde. Nu mai gasi scuze. Nu mai gasi vinovati pentru nerealizarile tale. Schimba-te! Implica-te! Munceste si dovedeste ca peste 10 ani vei putea privi in ochi pe oricine si vei zambi plin de multumire. Si nu mai reprosa nimanui ca nu a avut curaj sa faca ceva pentru a schimba in bine destinul tau. Lor le este frica sa-si schimbe propriul destin.

 Si eu am visat asta, dar m-am schimbat.

 

 

A.

Cuvinte pentru femei scrise de un bărbat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shopping Cart