Ţi-era teamă că va trebui să te obişnuieşti cu singurătatea, şi în această stare nu mai reuşeai să vezi frumuseţea lumii.
Nu te mai mişcau nici zgomotul picăturilor de ploaie şi nici mângâierea atât de senzuală a soarelui, de a cărui prezenţă îţi ascundeai mereu chipul.
Ai crezut că o inimă rănită nu poate fi alinată niciodată.
Şi în timp ce-ţi petreceai zilele şi nopţile rătăcită între disperare şi nepăsare, între iluzie şi realitatea căreia te obișnuisei să-i întorci spatele…
În timp ce pânza de păianjen a neîncrederii se mărea tot mai mult în sufletul tău…
În timp ce te hrăneai doar cu amintiri care te sfâşiau cu o ferocitate pe care nu ţi-ai fi dorit să o cunoști niciodată…
În tot acest timp el era fascinat de tine. De privirea ta care, deşi era foarte tristă, lui îi dădea încredere. Îl făcea mai puternic.
El nu avea să ştie că un alt bărbat a profitat de faptul că te-ai născut frumoasă. El nu avea să ştie că un alt bărbat ţi-a lăsat sufletul gol şi rece ca o peşteră în care nu poate pătrunde nici cel mai mic fir de lumină…
El nu avea să ştie cât de singură te simţeai.
Şi-a luat inima în dinţi şi ţi-a spus că eşti perfectă. A fost un compliment pe care l-a spus într-un fel stângaci. Şi oricât de bine ţi l-ar fi putut spune, era genul de compliment de care tu erai sătulă şi de care te fereai în ultimul timp.
Nu mai voiai din nou pe un altul care nu ar putea vedea dincolo de rujul tău.
Voiai doar să te vindeci de o dragoste pierdută. O pierdere pentru care nu-ţi găseai nici o vină. Şi aveai dreptate!
El nu ştia că armonia fizică pe care ţi-o admira atât de mult, pentru tine avea un dezavantaj, căci aceasta era carapacea care ascundea de ochii profanilor femeia din spatele măştii.
Ascundea exact ceea ce ţi-ai fi dorit să cunoască un bărbat…natura ta adevărată.
Iar în tot acest timp el era fascinat de tine…
Ai înţeles că nu poţi pune capăt singurătăţii decât încercând să nu mai judeci toţi bărbaţii în acelaşi mod.
La prima voastră întâlnire tu te jucai puţin stânjenită cu ceaşca de cafea şi aşteptai ca bărbatul din faţă să atingă un subiect profund şi interesant, aşa cum fostul tău iubit nu a reuşit niciodată să o facă…
Însă, el te privea şi se simţea strivit de frumuseţea ta.
Ar fi vrut să-ţi spună asta, dar a înţeles că astfel de complimente nu te mai pot mişca în niciun fel!
A zâmbit şi ţi-a promis doar că nu ar putea face nimic care să te rănească.
Au trecut trei ani de atunci, iar aceşti ani te-au făcut să vezi un lucru pe care nu-l credeai a fi posibil…
Ei te-au ajutat să înţelegi că nu toţi bărbaţii sunt la fel!
A.
Sunt fascinata !Am senzația că ești umbra mea …
Tot ce e scris în cartea ta am trăit sau trăiesc încă . Aceleași stări , aceleași sentimente…vieți paralele???
O altă viață ???
Cine știe … Oricum e fantastica !E cartea cu care as dormi sub perna in fiecare seara !