Suntem oameni şi există mereu o parte din noi care ne conduce spre greşeli.
Uneori, facem nişte alegeri pe care le considerăm greşite abia după ce am ales un anumit drum.
Alteori, din prea mult orgoliu, alegem greşit perfect conştienţi de ceea ce urmează.
În astfel de cazuri rănim persoanele de lângă noi. Persoanele care nu se gândeau niciodată că am fi capabili de aşa ceva, iar inimile lor calde încep încet să îngheţe…!
Nu îngheaţă ca o consecinţă a răcelii lor faţă de noi ci ca o consecinţă a propriilor noastre alegeri.
Doar în acele momente începem să realizăm cât am fost de egoişti.
Am fost lipsiţi de empatie…
Am fost lipsiţi de profunzime.
Am fost conduşi de ignoranţă.
Apoi, încercăm să restabilim o comunicare între noi şi acele suflete rănite.
Numai că se întâmplă ceva de-a dreptul surprinzător…
Limbajul pe care–l foloseam atunci când eram cu ei, nu mai are acum nicio valoare şi niciun sens.
Devine un limbaj demodat şi expirat şi greu de înţeles…
O sanscrită veche…O limbă moartă care se făcea cândva mândră de civilizaţii înfloritoare.
Pentru noi nu mai înseamnă decât cenuşă…
O cenuşă în care s-a transformat ceea ce era cândva un miracol.
Dacă ne-am gândi mai mult că atunci când luăm o decizie am putea distruge miracole, oare am proceda la fel?
Oare am pierde ceva dacă ne-am gândi mai mult, în loc de-a acţiona mai repede?
Eu nu cred că este niciun sacrificiu!
A.
Oare am pierde ceva daca am SIMTI mai profund?
Nu… Am castiga. Miracole.
…prin urmare, nu di-speram… din cenusa renasc intotdeauna. Ele – miracolele! :)
Miracole nu exista decat daca crezi in ele :) iar cum multi nu o fac, parca te infecteaza si pe tine :)