Sigur cuvintele le cunoaşteţi dar per ansamblu poate vă lipseşte înţelegerea profundă a noţiunii. Abstracţia ştiinţifică dezvoltă o nouă viziune asupra unei structuri, fenomen explicat. Practic, ea permite ştiinţei să evolueze, iar mai pe scurt, prin abstracţie ştiinţa navighează în cunoaştere, în aprofundarea înţelegerii, printr-o suită de chestiuni accesibile oricui, dar care fac mobilul unei înţelegeri mai mult decât profunde.
„Cuvinte ca materie şi mişcare nu sunt decât prescurtări, în care cuprindem o mulţime de lucruri diferite, perceptibile senzorial şi grupate după însuşirile lor comune” (Engels, Dialectica naturii).
Pentru o viziune proprie ai nevoie de o abordare proprie, potrivită şi contextului, dar şi nevoii tale de a şti. Ca un mic cârcotaş ce mă consider, aş putea să te blagoslovesc dacă eziţi să crezi că ceea ce ştii nu este suficient de clar sau de complet. Ştiinţa acceptă şi de asta ai tu de unde să înveţi. Cineva se va preocupa mereu de găsirea unei noi explicaţii, asupra unei chestiuni deja explicate.
Stăteam întins pe iarbă, după un picnic delicios, privind cerul, am pornit în ale minţii, şi realizez că abstracţia ştiinţifică este la fel de veche ca şi aerul sau apa ce o consum. Privirea focalizată pe nori, m-a făcut să privesc cerul, iar apoi defocalizând practic refocalizez, schimb orientarea către creanga de copac de deasupra mea. Ce uşor este să înţelegi ce ai în faţa ochilor tăi, fiind nevoit doar să focalizezi şi să defocalizezi privirea. Apoi mi-am amintit de această explicaţie ştiinţifică, acest concept ce stă la baza filozofiei şi nu numai, cum că prin abstracţii ştiinţifice, cunoaşterea trece de la perceperea individualului la generalizarea unei mase de fenomene, creând noţiuni, categorii, legi în care se reflectă legăturile esenţiale interne dintre fenomenele din realitate. Numai pe calea generalizării teoretice poate gândirea omenească să scoată la iveală esenţa fenomenelor, legile existenţei şi dezvoltării lor.
Criticând la timpul său pe metafizicienii care rupeau individualul de general, Engels scria:
„E veche povestea. Mai întâi oamenii fac abstracţii din lucrurile care cad sub simţuri, iar apoi vor să le cunoască în mod senzorial, să vadă timpul şi să miroasă spaţiul”.
Dar faptul că generalul, care este cunoscut pe calea abstracţiei, nu poate fi perceput senzorial nu înseamnă că este ireal, că nu există. Legea gravitaţiei universale nu poate fi nici ea fotografiată, ca şi valoarea, dar numai obscurantiştii pot pe acest temei să nege realitatea ei.
Abstracţia ştiinţifică între concepţia materialistă și cea idealistă
Făcând distincţie clară între concepţia materialistă despre abstracţie şi cea idealistă, observ că materialiştii se pun în opoziţie cu concepţia idealistă care rupe gândirea omului de realitatea obiectivă. Înţeleg mai departe că sunt oameni care gândesc, dar susţin că anumite aspecte ale gândirii lor sunt false impresii, improbabilităţi ce nu fac obiectul realităţii, ceea ce nu poate decât să descompună, sau cum spune Engels „să vadă … şi să miroasă …” noţiuni ce ele se manifestă dar nu se înţeleg prin simţurile prea bine cunoscute.
În evoluţia umanităţii, am întâlnit perioade în care se descoperea profund necesitatea utilizării simţurilor, toate, pentru a putea purcede la înţelegerea, cunoaşterea universului, de toţi râvnită. Nu doar cele 5 ne cauzează înţelegerea căci ştim excepţii de la lege, de la regulă, dar care în modul de minoritate nu fac obiectivul unei atenţii deosebite din partea omenirii. Ne amintim aşadar şi de perioada celui de-al doilea război mondial, când Hitler studia aceste „cazuri deosebite” de oameni care percepeau realitatea prin alte simţuri decât cele 5.
În ziua de azi, telepatia, telekinetica, experienţa în afara corpului, divinaţia şi altele (vezi despre luminescență), sunt excepţii în continuare, anomalii cum le definește știința, iar oamenii le privesc cu detaşare şi neîncredere. Mă întreb de unde provine acest dezechilibru, cât timp trebuie să treacă ca restul să înceapă să înveţe ceva nou despre ei înşişi? Ce anume trebuie să se întâmple ca omul să treacă la următoarele nivele, care destul de nostim, ţin doar de acceptarea unei structuri noi, viziuni noi, şi raportarea ei sau a lor (depinde de divizare) la identitatea proprie, astfel să recunoască sau să regăsească adevărul în ei înșiși?
